Info ISI PDF Imprimare Email
Joi, 14 Aprilie 2011 09:02
Platforma ISI Web of Knowledge reprezintă o aplicaţie integrată care oferă accesul la informaţie bibliografică de cea mai bună calitate din toate domeniile de cercetare. Utilizatorilor (autorizaţi) le sunt puse la dispoziţie o gamă largă de instrumente care permit vizualizarea, analiza şi managementul datelor de interes.
Aplicaţia Web of Science reuneşte un număr de 3 baze de date care conţin informaţii despre mii de reviste ştiinţifice, cărţi şi volume ale conferinţelor. Acestea permit identificarea rapidă a citărilor oricărui articol indexat:
  • Science Citation Index Expanded (SCI-Expanded)
  • Social Sciences Citation Index (SSCI)
  • Arts & Humanities Citation Index (A&HCI)

Alte două baze de date se concentrează asupra informaţiilor referitoare la cele mai semnificative conferinţe, simpozioane, workshop-uri din domenii dintre cele mai diverse, permiţând accesul comod la cele mai noi rezultate:

  • Conference Proceedings Citation Index - Science (CPCI-S)
  • Conference Proceedings Citation Index - Social Sciences & Humanities (CPCI-SSH)
În sfârşit, alte două baze de date sunt consacrate producţiei ştiinţifice din domeniul chimiei:
  • Index Chemicus (IC)
  • Current Chemical Reactions (CCR-Expanded)

Dintre numeroasele resurse puse la dispoziţie pe aceste platforme menţiionăm:
  • Master Journal List (lista tuturor revistelor indexate ISI) | Instalează un Add-on pentru accesul la această listă din Mozilla Firefox
  • Journal Citation Report (valori ale parametrilor scientometrici ai revsitelor cotate ISI)
  • ResearcherID (portal pe care autorii reunesc informaţii despre publicaţiile proprii)

Informaţiile oferite pe platforma ISI Web of Knowledge sunt folosite în numeroase activităţi de acreditare şi evaluare a performanţei ştiinţifice. Această concluzie reiese cu claritate şi din mesajul adresat comunităţii ştiinţifice româneşti de către nou înfiinţatul Consiliu Naţional al Cercetării Ştiinţifice  (care înlocuieşte fostul CNCSIS). Enumerăm în continuare câteva informaţii utile în acest sens:

 
 
Ultima actualizare în Joi, 12 Martie 2015 08:56